Noutăți
Deși toată lumea aștepta acest tip vehicul să apară cu logo-ul Tesla, acesta vine pe neașteptate de la o companie de care nu am știut până acum. NUmele acesteia este Rivian. Un start-up din SUA care s
Dacă ai planificată o călătorie în Ucraina, ar trebui să fii pregătit și pentru o astfel de situație. Atenționările au fost făcute la un briefing de presă, susținut de premierul Pavel Filip.Astfel,
Știm cu toții că piesele auto la mâna a doua de peste hotare sunt aduse în proporții mari la noi în țară. Însă, se pare că nu chiar toți pot să le treacă, dacă nu au pilele necesare.Astfel, trei mol
Noi avertismente de „vreme rea” sunt anunțate de serviciile meteo. Se anunță o masă de aer polar care va cuprinde România și Moldova în această săptămână. Ninsorile se așteaptă începând cu ziua de ast
Indiferent că este vorba despre primul tău automobil sau este deja a trei mașină în familie, riscurile pe care va trebui să le înfrunți rămân mereu aceleași. Piața auto din țară este supra aglomerată
Deși Volkswagen nu vrea să recunoască acest lucru, totuși scandalul Dieselgate este departe de a fi terminat, cea mai nouă dovadă în acest sens fiind o decizie luată recent de tribunalul din Augsburg.
Operațiuni speciale - amenzi. Radare - amenzi. Camere video de supraveghere - amenzi. Dar pe lângă toate astea mai sunt încă o sumedenie de motive și situații pentru care inspectorul de patrulare poat
Probabil că mulți dintre voi se întrebau la acea vreme, oare care este soarta șoferului de camion care a tamponat violent limuzina din coloană prezidențială. Iată că jurnal.md are răspunsul.Pe numel
Șoferul care s-a dat mort după ce a pariat că ajunge de la Bălți la Chișinău în 40 minute, iarăși a fost reținut de #INP pentru încălcări în traficul rutier. Acesta s-a dat în spectacol și a refuzat s
Noua generație a modelului celebru Porsche 911 va debuta oficial în prima zi a Salonului Auto de la Los Angeles, pe 28 noiembrie. Până atunci însă, avem norocul de a-l vedea deja acum, în trei imagini
Serviciul InfoTrafic al INP, informează: Flux majorat de transport la această oră, se stabilește:Sectorul BUIUCANI:- intersecția cu sens giratoriu: str.C.Ieșilor - I.Creangă – bd.Ștefan cel Mare;
Un incident într-un service auto din Rusia, cu implicarea unui Range Rover a dus la o tragedie. Asta cel puțin reiese dintr-un videoclip de pe youtube, despre care am încercat să aflăm mai multe.Ne-
La începutul anului 2018, constructorul nemțesc Volkswagen a prezentat noul și mult așteptatul Touareg. Cea de-a treia generație a SUV-ului german a primit numeroase modificări atât la capitolul desig
Lansat în urmă cu mai bine de 7 ani, Range Rover Evoque a avut parte de un succes fenomenal, iar asta i-a adus o continuitate, reflectată în cea de-a doua generație a modelului.Mai sportiv, mai bine
În toamna anului 2017, Alfa Romeo a anunțat că noul Stelvio Quadrifoglio a devenit cel mai rapid SUV aflat în producție de serie pe circuitul german de la Nurburgring. Modelul constructorului italian
După ce mai devreme am dezmințit o știre prea veche (de prin 2014-2015), lansată de un portal de știri local, în goana după like-uri, acum iată că avem și un răspuns oficial de la Serviciul Vamal.Ca
Veste bună pentru șoferii din țară! Taxa pentru drumuri poate deja fi achitată online de cei care dețin vehicule înmatriculate în țară. Achitarea va fi efectuată cu ajutorul Serviciului de Plăți Elect
Încă un automobil furat din Italia care tranzita România și urma eventual să intre în țara noastră a fost descoperit de către Poliția de Frontieră din țara vecină! Este vorba despre un BMW X5 în caros
Fotografii spioni au surprins cel mai nou model de SUV de la Mercedes-Benz, GLS-ul! Acesta a fost filmat în totalitate și avem ocazia să furăm și câteva impresii din interiorul gigantului.Nimic nu p
Dacă ai o listă de mașini la care visezi, a venit timpul să mai adaugi o poziție. Și anume, modelul Ford F150 Raptor, un pickup truck devenit legendă peste oceane și care iată că a ajuns și la noi.A