Opel Astra de generaţie nouă îşi anunţă debutul pe piaţă. Iată cât costă noul hatch!

De Redactor AE   |  15 Iunie, 2015

Distribuie :

Cea mai nouă generaţie a modelului Opel Astra (K) poate fi comandată deja în showroom-urile dealerilor oficiali. În Germania, preţul noului model începe de la 17.960 de euro, în versiunea echipată cu motorul în trei cilindri de 1.0 litri volum şi 105 cai putere. 

Cu acest motor sub capotă, cuplat la transmisia manuală  cu cinci rapoarte, hatchback-ul promite să se încadreze într-un consum mixt de carburanţi de până la 4.3 litri, iar dacă optaţi pentru transmisia automată în lista de dotări suplimentare, atunci cifra de consum poate coborâ până la 4.2 litri.

Ceva mai mulţi bani necesită modelul Astra dotat cu unitatea diesel de 1.6 CDTI al cărei preţ de start porneşte de la 20.260 de euro. Clienţii vor putea opta pentru două versiuni ale aceluiaşi motor, care dezvoltă 95 de cai putere sau 136 de CP. Chiar dacă este cu puţin peste 2000 de euro mai scumpă, în schimb vă veţi bucura de un consum mediu de 3.4 litri la sută. Iar ca să vă faceţi o imagine mai clară asupra dotărilor opţionale aflaţi că noule faruri cu LED IntelliLux vă vor costa în jur de 1.150 de euro, scaunul ergonomic pentru şofer costă circa 390 de euro, iar sistemele de siguranţă ca Opel Eye (camera video frontală), lane keep assist şi lane departure warning vor necesita alţi 500 de euro investiţi.

cq5dam.web_.1280.1280-7

cq5dam.web_.1280.1280-8

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna