Pilotul Marco Simoncelli a murit într-un accident

De AutoExpert   |  24 Octombrie, 2011

Distribuie :

Pilotul Marco Simoncelli a murit într-un accident

Pilotul Marco Simoncelli şi-a pierdut viaţa duminicaă, 23 octombrie, pe circuitul de la Sepang. Italianul era unul dintre cei mai buni piloţi din MotoGP şi participa în echipa Gresini Honda, pentru al doilea sezon la clasa mare. În timpul cursei de astăzi din Malaezia – care era penultima din acest sezon – când încerca să-l depăşească pe Alvaro Bautista pentru a ocupa locul patru, Marco Simocelli a pierdut controlul asupra motocicletei, şi a ajuns în faţa piloţilor Colin Edwards (Yamaha) şi Valentino Rossi (Ducati), care nu au putut să-l mai evite.

Simocelli a fost transportat la spital, dar din cauza rănilor a decedat. Pilotul avea 24 de ani şi era campion european la clasa 125 cmc, iar din 2006 a intrat în clasa 250 cmc. Era unul dintre cei mai importanţi piloţi din MotoGP, iar în acest sezon s-a aflat pe podium în cadrul competiţiei de la Brno, iar în Assen şi în Barcelona a plecat din pole-position. Săptămâna trecută ocupase locul doi la cursa din Australia.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna