Porsche, început de an cu vânzări în scădere, dar cu o creștere solidă pe segmentul electric

De Inna   |  10 Aprilie, 2025

Distribuie :

Porsche a încheiat primul trimestru din 2025 cu un total de 71.470 de automobile livrate la nivel global, înregistrând o scădere de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Deși volumul total de vânzări a fost mai mic, marca germană continuă să înregistreze un progres important în direcția electrificării gamei sale.

Potrivit datelor oficiale, 25.9% dintre mașinile livrate în T1 2025 au fost electrice, în timp ce modelele plug-in hybrid au reprezentat 12.6% din totalul vânzărilor. Astfel, peste o treime din livrările Porsche sunt deja electrificate, semnalând o tranziție tot mai clară spre mobilitatea electrică.

Porsche Macan a fost cel mai vândut model în primele trei luni ale anului, cu 23.555 de unități livrate, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă din 2024. Un aspect remarcabil este faptul că 60% dintre exemplarele Macan vândute au fost versiuni electrice, consolidând poziția acestui SUV compact în strategia electrică a mărcii.

Un alt model care a bifat o performanță pozitivă este Panamera, care a înregistrat o creștere de 27%, cu 7.769 de unități livrate.

În schimb, unele dintre modelele emblematice au fost afectate de scăderi importante. Porsche 911 a înregistrat o scădere de 12%, ajungând la 11.390 de unități, iar 718 Boxster și Cayman au scăzut cu 22%, până la 4.498 de exemplare.

Nici Porsche Taycan, primul model electric al companiei, nu a reușit să depășească performanțele de anul trecut, cu 4.203 unități livrate, ceea ce reprezintă o scădere de 1%. SUV-ul Cayenne a avut un declin semnificativ, de 28%, până la 20.055 de exemplare.

Pe plan regional, America de Nord a fost singura piață majoră unde Porsche a înregistrat o evoluție pozitivă, cu 20.698 de unități livrate, în creștere cu 37%. În schimb, în Europa (exclusiv Germania) vânzările au scăzut cu 10%, până la 18.017 unități, iar în Germania declinul a fost mai accentuat, de 34%, cu 7.495 de exemplare vândute.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în China, unde livrările Porsche au coborât cu 42%, până la 9.471 de unități, în contextul unei piețe tot mai dificile pentru brandurile premium occidentale.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna