Posaidon i-a oferit noului Mercedes-AMG G 63 performanțe de supercar și tocmai 940 CP

De Sergiu   |  20 August, 2020

Distribuie :

Întotdeauna este loc de mai bine, mai atrăgător și mai puternic. Dar cum să îmbunătățești o mașină ce deja e în topuri? Lași lucrul pe seama unor profesioniști de genul celor de la Paseidon. Nu de alta, dar G-Class e unul dintre cele mai reprezentative SUV-uri ever și nu permite o abordare delăsătoare.

Se pare însă că tunerul este încrezut în forțele proprii, prezentând un rezultat într-adevăr impresionant. Aceștia au reușit să-i ofere ”greului” de 2.5 tone o dinamică demnă de un supercar - 3.6 secunde până la 100 km/h. Asemenea cifre au fost posibile doar datorită unor schimbări radicale. 

Rezultatul acestor modificări a fost un adaos impresionant de aproape 400 CP. Ei bine, motorul V8 de 4.0 litri volum ce avea inițial 595 CP a fost recizelat prin înlocuirea turbocompresoarelor originale cu două unități mult mai performante și instalarea unei evacuări noi cu terminații ale eșapamentului de diametru sporit. Multe ore de manoperă au fost investite sub capotă, regândind în special admisia și sistemul de răcire. În continuare, aceștia s-au jucat cu ECU-ul mașinii, ”păcălindu-l” să ofere un output mai generos. Secretul tunerilor se află însă în spate. În portbagaj a fost instalat un rezervor special ce conține un mix format din apă și metanol ce oferă la necesitate un plus de presiune fără a periclita siguranța ansamblului. După toată atenția primită, G63 s-a ales cu tocmai 940 CP și 1278 Nm.

Viteza maximă e limitată electronic la 280 km/h, o performanță foarte prezentabilă pentru un SUV, mai ales în lumina masei acestuia și aerodinamicii nu tocmai bune. Consumul însă este pe măsură. Și dacă e ușor să accelerezi noul G63, e mult mai greu să-l oprești. Tunerii au fost nevoiți să instaleze frâne noi realizate dintr-o combinație carbon-ceramică . 

Pe exteriorul caroseriei au fost adăugate inserții din fibră de carbon pentru a oferi un aspect mai agresiv, iar prizele de aer au fost regândite, oferind acum un flux mai generos către admisie. Cât costă un astfel de tratament? Atelierul nu a dezvăluit public prețul creației, dar cine știe, poate în viitorul apropiat vom afla.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna