Primele imagini cu Hyundai Kona N, întâiul SUV de performanță al mărcii

De Sergiu   |  10 Martie, 2021

Distribuie :

Primul SUV de performanță a celor de la Hyundai este foarte aproape de premieră, fiind publicate în acest sens primele imagini teaser ale modelului, fără dezvăluirea cărorva detalii tehnice însă.

Versiunea primește un exterior decorat de un bodykit ostentativ cu bare de protecție redesenate și inserții pe praguri. În partea din spate se regăsește un spoiler format din două jumătăți simetrice, un stop central triunghiular, dar și terminații ale eșapamentului de dimensiuni mărite.

O mare parte din subansamble vor fi unificate cu hot-hatch-ul Hyundai i30 N. Sub capotă se va regăsi unitatea turbo în patru cilindri, de 2.0 litri volum, care dezvoltă între 250 și 280 CP și maxim 353 Nm pe hatchback. În cuplu cu agregatul de propulsie este așteptată o cutie de viteze robotizată N DCT cu opt trepte cu două ambreiaje umede.

Cel mai probabil, SUV-ul va fi disponibil doar cu tracțiune față, reieșind din zvonurile apărute anterior. Funcția launch control va fi fără doar și poate prezentă.

Alte detalii vor fi anunțate de Hyundai în curând, posibil chiar în cadrul lansării oficiale a versiunii. În lumina faptului că coreenii detaliează gradual modelul, ar fi logic să credem că debutul SUV-ului de performanță va avea loc în viitorul apropiat, probabil în câteva săptămâni, piața focală a acestuia urmând a fi Europa. În gama N de la Hyndai, SUV-ul va fi a patra prezentă, după debutul hatch-urilor i20N, i30N și Veloster N.

x
x
x
x
x
x
x
x

 

 

Recomandate:

O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna