Rimac Concept One

De AutoExpert   |  19 Septembrie, 2011

Distribuie :

Rimac Concept One

Iată că acum, la salonul auto german, putem spune că nu a fost vorba despre un anunţ fără acoperire, Rimac Concept One intrând uşor în categoria GT-urilor sportive . Cel puţin în ceea ce priveşte aspectul exterior, putem spune că munca designerilor croaţi este lăudabilă, maşina arătând coerent, chiar dacă nu putem vorbi de o identitate puternică.

Forma farurilor şi LED-urile curbate amintesc puţin de Ferrari 458 Italia, însă, per ansamblu, Rimac Concept One nu riscă să fie confundat cu alte maşini exotice. Surprinde ideea nervurii mediane de mari dimensiuni, din fibră de carbon, care evidenţiază jantele elegante şi dă impresia că maşina este foarte aerodinamică şi dinamică.

Spatele este şi el destul de simplist gândit, stopurile trapezoidale beneficiind şi ele de tehnologia LED, iar acoperişul plonjează uşor. Lipsesc, însă, un capac din sticlă care să lase la vedere motorul (cum se întâmplă la Ferrari şi Lamborghini, de pildă), precum şi evacuările agresive ale unui astfel de bolid.

Explicaţia stă în faptul că sistemul de propulsie este strict electric: 4 motoare electrice, totalizând o putere maximă de 1.088 CP şi un cuplu maxim impresionant, de 3.800 Nm (obţinuţi de la 0 rpm, evident), propulsează maşina până la 100 km/h în doar 2,8 secunde, în timp ce viteza maximă se cifrează la 305 km/h.

Din păcate, nu avem mai multe informaţii despre sofisticatul sistem de control al roţilor, AWTV (All Wheel Torque Vectoring), Rimac Concept One putând fi considerat astfel un automobil cu tracţiune integrală, nici despre modul în care bateriile litiu-ion îi asigură maşinii o autonomie maximă de 600 km, excelent pentru un supercar electric.

Ştim, însă, că, începând din 2013, versiunea de serie a lui Rimac Concept One va fi produsă într-o cadenţă limitată la 100 de exemplare, doi clienţi din Abu Dhabi înaintând deja comenzi ferme. Cât despre preţ, în funcţie de interesul cumpărătorilor şi gradul de personalizare pe care aceştia îl doresc, ne aşteptăm la sume între 400.000 şi 700.000 de euro. Adică un rival interesant pentru viitorul Veyron.

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna