Salonul Auto de la Geneva a fost anulat și pentru anul 2023!

De Inna   |  19 August, 2022

Distribuie :

Unul dintre cele mai importante evenimente auto din lume, Salonul Auto de la Geneva, a fost anulat și pentru anul viitor. Este deja al patrulea an la rând când evenimentul este anulat din cauza instabilității economice și geopolitice.

Ultimele trei ediții ale celui mai important eveniment auto, au fost anulate din cauza pandemiei. Din nefericire, organizatorii sunt nevoiți să anunțe că nici în 2023 evenimentul nu va avea loc. Locul său va fi preluat de către Salonul Auto din Qatar, care va avea loc în luna noiembrie a acestui an.

„Am făcut tot ce este posibil pentru a asigura că putem găzdui Salonul Auto de la Geneva 2023 în februarie. Formatul îmbunătățit al evenimentului și proiectul au fost foarte bine primite. Dar, la final, riscurile s-au dovedit a fi mai mari decât oportunitățile”, a declarat Maurice Turettini, președintele comitetului permanent al evenimentului.

Ediția de anul viitor a fost anulată din motive de instabilitate economică și geopolitică. Reamintim că ultima ediție a Salonului Auto de la Geneva a avut loc în 2019, înainte de pandemie.

Recomandate:

Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna