Se spune că acesta ar fi cel mai potent Golf R din România! Pune pe roţi în jur de 800 CP

De Redactor AE   |  22 Decembrie, 2015

Distribuie :

Una dintre micile plăceri ale unui bărbat adevărat, sunt fără îndoială maşinile performante. Şi când zic performante nu mă refer doar la cele făcute de-a gata, pe care le găseşti numai în showroom-uri pompoase şi al căror preţ exorbitant te ţine după uşă, ci şi la cele preparate în curtea blocului! Însă indiferent de care parte a baricadei eşti, nu poţi rămâne indiferent faţă de un Volkswagen Golf capabil să îţi spulbere supercarul tău exotic!

Iar un asemenea exemplar poate fi întâlnit în ţara vecină, România. Autorii videoclipului postat pe canalul de YouTube vin şi cu o sugestie la adresa performanţelor acestui Volkswagen Golf R, care ne fac să credem că într-adevăr, maşinuţa ascunde sub capotă cei 800 de cai putere promişi.

Chiar dacă nu avem cum proba aceste cifre, în lipsa unui stand Dyno, sau a unor dovezi clare, totuşi modificările efectuate pentru un plus de cai putere pot fi văzute şi cu ochiul liber. Vom enumera câteva dintre acestea, cum ar fi noul sistem de alimentare cu aer în care vedem un intercooler mult mai mare şi mai permisiv, găuri de ventilare făcute pentru o mai bună răcire, un sistem de frâne îmbunătăţit, jante ultrauşoare dar şi noi instrumente de bord necesare managementului motor.

Din păcate nu putem vedea compacta în acţiune însă cu siguranţă că un search pe google vă va ajuta să ajungeţi la rezultatul mult dorit!

Recomandate:

Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna