Sezonul moto încă nu s-a deschis dar în țara deja sunt înregistrate trei accidente dintre care unul fatal!

De Pavel   |  12 Aprilie, 2018

Distribuie :

Deși sezonul moto din țara noastră încă nu a fost declarat oficial deschis, primii iubitori ai transportului pe două roți deja pot fi văzuți pe străzile din țară. Conducerea unui bike necesită maximă atenție și abilități de conducere. Din păcate există mulți șoferi de motorciclete care se lasă aventurați de adrenalină și viteză, iar consecințele sunt dramatice.

Astfel în seara zilei de marți, 10 aprilie, în timp de doar o oră jumătate au fost înregistrate trei accidente îngrozitoare pe teritoriul țării. Primul dintre ele a fost înregistrat în raionul Fălești, unde în urma impactului au decedat trei persoane iar altele trei au fost internate de urgență în spital în stare extrem de gravă. Al doilea accident s-a produs în orașul Soroca, unde o motocicletă fără documente marca Viper pe care se afla și o femeie în calitate de pasager, s-a izbit violent de un automobil marca Nissan. Imediat după producerea accidentului șoferul motocicletei a fugit de la fața locului lăsând pasagera sa să zacă cu traume grave pe carosabil!

Al treilea accident s-a produs în capitală, în care un motociclist conducând un bike marca Gilera a lovit violent doi pietoni.

Cu un mesaj au venit și iubitorii de motociclete din țară din clubul BikePost.md Community, care s-au arătat indignați de neprofesionalismul și lipsa de prudență a colegilor săi de trafic și i-au îndemnat pe alți bikeri să se comporte adecvat și să respecte regulile de circulație pentru a nu-și pune viața personală și a celor din jur în pericol și pentru a nu strica imaginea și așa destul de șifonată, creată despre motocicliștii din țară.

Recomandate:

Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna