Test lichid de spălat parbrizul. Cum s-au comportat la -7 grade C în congelator?

De Redactor AE   |  2 Decembrie, 2019

Distribuie :

Anul trecut am avut o experiență mai puțin plăcută cu unul din lichidele de parbriz cumpărate într-o benzinărie. Anul acesta am zis să facem un test la tot ce găsim pe rafturi în benzinării sau magazine.

Pentru asta am intrat în câteva benzinării, Bemol, Lukoil, Petrom și Rompetrol. La recomandarea unor cititori am intrat și pe la Metro (Botanica) să procurăm și de acolo un lichid de spălat parbrizul care nu îngheață nici la -20.

Nu suntem noi cei mai inițiați în chimie, de aceea testul nostru va fi simplu. Avem câte o probă din fiecare tip de lichid, pe care le-am pus în congelator, unde sunt -6/-7 grade Celsius.

La fiecare 5-10 minute minute, testăm temperatura cu un multimetru pentru a vedea ce se întâmplă. Multimetrul a fost testat mai devreme, în apă fiartă și desigur și în congelator, unde indica -6/-7 grade, așa cum este de fapt setat și frigiderul.

La ora 18:14 am pus toate probele în congelator, iar la 18:20 am făcut prima probă. Abia după 30 de minute în congelator, adică pe la 18:45, lichidul de spălat parbrizul, de la Petrom arăta primile semne de ”oboseală”, a scăzut la 1-2 grade Celsius. Am continuat să facem până la opt probe până ce fiecare pahar cu lichid de parbriz a scăzut la temperaturi cu minus, dar fără să înghețe!

Fiecare test, a fost trecut într-un tabel separat, iar rezultatele le vedeți mai jos.

Țin să precizez că nu ne-am adâncit în studiat componența chimică a produselor testate. Asta deoarece majoritatea conducătorilor auto, nu urmăresc ce e scris mărunt pe etichetă. Tot ce îi interesează este un produs care să nu înghețe!

Deși există diferite condiții, în care acest lucru totuși s-ar putea întâmpla, fapt de care s-au plâns și unii cititori, pe pagina AutoExpert.md, noi am testat exclusiv, rezistența la temperaturi scăzute.

În galeria de poze veți găsi toate etapele, rând pe rând, dar și bonurile de unde au fost procurate.

De la Metro, am cumpărat două soluții, Fairline Galbena (-30), Fairline Albastru (-20), de la Bemol am procurat Catol (-20) același care se găsește și la Lukoil, dar și Stropgel (-20) care se găsește deasemenea la RomPetrol. Ultimul, de la Petrom, nu are o denumire specifică și pare să fie propriul produs.

Catol. -20 C. Compoziție chimică:
Apă distilată, monoalcooli, parfum, substanțe tensioactive, aditivi speciali, coloranți.

Fairline Galben. -30 C. Compoziție chimică:
Apă distilată, monolacooli min 30%, aditivi funcționali, parfum, substanțe tensioactive, coloranți.

Fairline Albastru. -20C. Compoziție chimică:
Apă distilată, monolacooli min 20%, aditivi funcționali, parfum, substanțe tensioactive, coloranți.

Petrom. -20C. Compoziție chimică:
Etanol, >5% anionice tenside, parfum

Stropgel. -20C. Compoziție chimică:
Alcool alifatic, metanol <45%, surfactanți anionici <5%, conservant, parfum, colorant, apă dedurizată.

Proba 1

Proba 2

Proba 3

Proba 4

Proba 5

Proba 6

Proba 7

Și fiindcă ne-am apropiat de termenul de o oră de vreme, de când le-am pus în congelator, am decis să facem un ultim test, după care, eventual, le lăsăm peste noapte, în speranța că își vor pierde din proprietățile chimice.

Multimetrul a fost testat și în înfierbântătorul electric (ceainic). După cum bine știm, temperatura de fierbere a apei este de 100 grade C. Multimetrul indica 99. Deci avem o mică eroare, de +/- 1 grad.

Mai jos vedeți un extras din wikipedia, pentru cele două substanțe care se regăsesc în lichidul de parbriz comercializat în Moldova.

Monoalcooli:
Alcoolii se mai pot clasifica și după numărul de grupe hidroxil conținute în moleculă. Astfel, există monoalcooli, cu o singură grupă hidroxil (toți cei prezentați mai sus sunt monoalcooli), și polialcooli, cu mai mult de o grupă hidroxil.

Metanol și Etanol
Cei mai simpli și cei mai folosiți alcooli sunt metanolul și etanolul (numele comune sunt alcool metilic și alcool etilic). În limbajul colocvial, termenul de „alcool" denumește deseori etanolul sau „alcool de cereale". Spirtul metilat, numit și "spirt medicinal", este o formă de etanol devenit necomestibil prin adăugarea de metanol și coloranți de regulă albastru de metil. Pe lângă utilizarea principală în băuturile alcoolice, etanolul este folosit (deși foarte bine controlat) drept solvent industrial și materie primă.

Citește continuarea aici, ce a urmat a doua zi și care a înghețat până la urmă!

https://autoexpert.md/teste/test-lichid-de-spalat-parbrizul-partea-ii-a-iata-care-a-ighetat/



Recomandate:

Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna