Ultimile motoare termice de la Audi, vor fi prezentate în 2026

De Inna   |  3 Aprilie, 2024

Distribuie :

Șeful Audi afirmă că producătorul din Ingolstadt nu va renunța la planurile sale de electrificare a mărcii, în pofida dezvoltării noilor motoare termice. Potrivit oficialului, ultimile motoare cu ardere internă vor fi prezentate în 2026. 

Deși piața mașinilor electrice trece acum printr-o perioadă destul de complicată, Audi continuă să stea ferm pe poziția cu privire la electrificarea mărcii. Potrivit lui Gernot Dollner, șeful mărcii, în 2024 și 2025, germanii vor lansa cel puțin 20 de modele noi și au intenția să elimine motoarele cu combustie internă, în Europa și America de Nord, până în 2033.

Treptat, Audi va ieși din segmentul mașinilor termice, odată ce dezvoltarea acestora mai mult nu va fi fezabilă, în special din considerente economice. 

"Ultimele noastre motoare cu combustie, pe care le vom prezenta în 2026, nu vor fi probabil puse în vânzare decât în anul următor. Dacă presupunem un ciclu de viață clasic de șapte ani, suntem pregătiți pentru mijlocul deceniului următor", afirmă oficialul. 

De asemenea, Dollner consideră că tranziția la o mobilitate totalmente electrică, este unica soluția de a respecta cerințele cu privire la emisiile CO2.

Recomandate:

Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna