Un șofer în vârstă de 61 de ani a fost prins cu permis de conducere fals în vamă

De Pavel   |  22 Octombrie, 2020

Distribuie :

În data de 21 octombrie, în jurul orei 11:00, la Punctul de Trecere Albiţa s-a prezentat cu intenția de a intra în România un moldovean, în vârstă de 61 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în țara noastră.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere moldovenesc, valabil pentru categoriile „B”, „C”,”D”, „BE”,”CE” şi „DE”. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră români au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul este fals.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are un permis de conducere valabil pentru aceleași categorii eliberat de către autoritățile din România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna