VIDEO: Ford Mustang se face de ruşine din nou, la testele desiguranţă. Obţine numai trei stele!

De Redactor AE   |  6 Iulie, 2017

Distribuie :

Coupe-ul americanilor a fost testat şi anterior, fiind dur criticat pentru scorul mic obţinut. Ei bine, acum a avut parte de o retestare iar lucrurile nu s-au îmbunătăţit semnificativ.

Mustangul reuşise să smulgă doar două stele, ruşinoase, de la juriul aflat în fruntea organizaţiei internaţionale. Motivele principale pentru care sportiva nu a reuşit să se califice pe un loc mai bun erau lipsa sistemului de frânare automată de urgenţă, dar şi lacune în ce priveşte protecţia copiilor.

Tot atunci, Ford a anunţat că începând cu luna iulie (acum) toate Mustang-urile comercializate în Europa vor fi echipate cu o funcţie de frânare automată de urgență și detectarea pietonilor, precum și asistent la păstrarea benzii de mers. Nu au fost operate modificări structurale. A fost îmbunătățită și pretensionarea centurilor, dar și dezactivarea aribagului față pentru instalarea unui scaun de copil.

După toate aceste îmbunătățiri, versiunea de 5.0 litri alui Mustang a primit un punctaj ceva mai bun, însă nu cu mult: doar trei stele, scrie automarket.ro. Protecția pasagerilor a ajuns la 72%, cea a copiilor are o valoare dezastruoasă în continuare (doar 32%), iar sistemele de asistență s-au ridicat la un decent 62%.

 

https://www.youtube.com/watch?v=FUxx5dxCG08

Recomandate:

Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată - Photo
Noutăți
Porsche explorează revenirea la motoarele răcite cu aer? Un nou brevet sugerează o direcție neașteptată

Un document depus recent de Porsche indică faptul că marca germană analizează o soluție tehnică aproape dispărută din industria auto modernă: răcirea motorului exclusiv cu aer. Dacă ideea va ajun

Inna
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium - Photo
Noutăți
Maserati pregătește două modele noi. Italienii ar putea readuce în prim-plan o legendă a segmentului premium

Maserati pare să intre într-o nouă etapă sub conducerea Stellantis, iar planurile includ extinderea gamei cu două modele complet noi. Primele indicii sugerează revenirea într-un segment do

Inna
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei - Photo
Sociale
Str. Calea Orheiului va fi complet reabilitată. Primăria planifică să se încadreze într-un buget de 54 milioane de lei

Strada Calea Orheiului (zona Metro - str. Visterniceni) intră în reabilitare totală. Tronsonul menționat urmează să fie supus unor lucrări majore. Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria

Inna
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar - Photo
Noutăți
Ram lansează un pick-up extrem. Noul 1500 Bumble Bee oferă până la 777 CP și accelerație de supercar

Ram intră agresiv în segmentul camionetelor de performanță cu un model creat pentru circuit, drag racing și șosea. Noua gamă 1500 Bumble Bee promite putere impresionantă, tehnologie dedicată per

Inna
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup - Photo
Noutăți
Stellantis anunță cel mai amplu plan din istoria sa. 110 modele noi până în 2030 și reorganizarea mărcilor din grup

Stellantis pregătește o transformare majoră care ar putea redefini viitorul unor nume importante din industria auto. Cu investiții de zeci de miliarde de euro și o restructurare extinsă a portofoliulu

Inna
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun - Photo
Noutăți
Stellantis și JLR pregătesc o alianță strategică. Pe piața din SUA ar putea fi lansate modele dezvoltate în comun

Două dintre cele mai mari grupuri auto la nivel global analizează o colaborare care ar putea schimba modul în care sunt dezvoltate viitoarele automobile pentru piața din SUA. În spatele di

Inna